Ianis Hagi și ceilalți jucători de la Rangers au făcut show după titlul câștigat în fața rivalei Celtic, iar românul, care a marcat în ultima etapă, în victoria cu St. Mirren (3-0), a primit și tricoul de campion.
Cum Celtic s-a împiedicat de Dundee United, scor 0-0, Rangers a devenit matematic campioană, iar șampania și berea și-au făcut apariția la baza scoțienilor, după ce suporterii au sărbătorit pe străzi, în număr mare. Echipa lui Steven Gerrard se poate concentra de acum pe parcursul din Europa League: în optimi, Rangers are o misiune grea în dubla manșă cu Slavia Praga, în care sunt toate șansele să-i vedem adversari pe Ianis Hagi și Nicolae Stanciu.
Etapa viitoare, pe 21 martie, va avea loc chiar derby-ul Celtic – Rangers, iar echipa lui Ianis Hagi are ambiția să rămână neînvinsă și după marele meci din campionatul Scoției.
Ianis Hagi și ceilalți jucători s-au fotografiat cu tricourile speciale de campioni, pe care e trecut 55, cu referire la numărul titlurilor la care a ajuns Rangers în Scoția.
Rangers i-a stabilit prețul internaționalului român la 25 de milioane de lire, adică aproximativ 29 de milioane de euro, iar Ianis speră să facă pasul spre un campionat mai puternic.
Cei de la Rangers au cucerit duminică al 55-lea titlu din istorie, dar primul după ce a ajuns în faliment și chiar până în liga a patra. Ultima oară, Rangers a fost campioană în sezonul 2010-2011, așa că bucuria fanilor este una specială, cu siguranță, iar jucătorii lui Steven Gerrard sunt pe cale să scrie istorie, având acum 20 de puncte peste rivala Celtic.
🏆 #Champion55 pic.twitter.com/vdJKMW28rq — Rangers Football Club (@RangersFC) March 7, 2021
🏆 #Champion55 pic.twitter.com/vdJKMW28rq
— Rangers Football Club (@RangersFC) March 7, 2021
🙌#Champion55 pic.twitter.com/K1HMFTOxOs — Rangers Football Club (@RangersFC) March 7, 2021
🙌#Champion55 pic.twitter.com/K1HMFTOxOs
88 de puncte a acumulat Rangers în 32 de etape (28 de victorii și 4 remize)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER