Ianis Hagi, anunțat titular în Europa League: „A fost eroul nostru!” Rangers, gata de returul cu Antwerp
Ianis Hagi a lăsat o impresie foarte bună în ultima etapă din Scoția, după ce a marcat cu Dundee United, iar internaționalul român este anunțat titular joi seara, atunci când Rangers va juca returul cu Antwerp, din 16-imile Europa League.
Jurnaliștii scoțieni și-au adus aminte de meciul memorabil făcut de Ianis Hagi împotriva celor de la Braga, în urmă cu un an, în aceeași fază a competiției, iar aceștia sunt convinși că românul nu poate lipsi din formula de start. Forul european l-a aniversat pe românul lui Rangers, la fix un an de zile de la noaptea memorabilă trăită de acesta pe Ibrox Park. Atunci, Ianis a reușit o dublă, iar scoțienii au revenit spectaculos, după ce Braga a condus cu 2-0.
Ianis Hagi putea să marcheze în turul cu Antwerp, la scurt timp după ce l-a înlocuit pe Kamara. Fiul lui Gică Hagi a ratat însă o ocazie incredibilă, dar Rangers s-a impus în cele din urmă cu 4-3, după un meci cu adevărat „nebun”.
Ianis Hagi, titular pentru Rangers în Europa League: „A fost eroul nostru!”
„Fotbalistul de 22 de ani a fost eroul nostru în urmă cu un an, când dubla lui a contribuit la revenirea de la 0-2 în faţa celor de la Braga, într-un meci încheiat 3-2, în care a mai înscris şi Aribo. Apoi, şi-a arătat clasa în Portugalia, cu un assit extraordinar pentru Kent, care a dus echipa în optimi. Ianis a înscris unicul gol al meciului cu Johnstone în această lună, într-un moment de magie, şi a deschis drumul spre victoria cu Dundee United, de duminică (4-1), atunci când a deschis scorul”, scriu cei de la The Scottish Sun.
Echipa probabilă a lui Rangers cu Antwerp: McGregor – Balogun, Goldson, Helander, Barisic – Kamara, Davis, Aribo – Hagi, Morelos, Kent