Ianis Hagi, aproape de AS Roma! Ce sumă uriașă sunt pregătiți italienii să plătească pentru a-i face pe plac lui Jose Mourinho
Ianis Hagi, mijlocașul în vârstă de 22 de ani al lui Rangers, ar putea ajunge la AS Roma.
După ce a revenit după COVID-19 cu o pasă de gol în meciul cu Livingston din Cupa Scoției, mijlocașul lui Rangers a atras atenția granzilor din Italia.
Ianis Hagi a fost introdus pe teren imediat după pauză. De două minute a avut nevoie fotbalistul român pentru a oferi o pasă decisivă pentru golul lui Roofe care a deschis scorul. Morelos a marcat și el în minutul 63 și a stabilit rezultatul acestei partide, 2-0 pentru Rangers.
Ianis Hagi, aproape de un transfer la AS Roma
AS Roma ar fi pregătită să plătească în iarnă suma de 20 de milioane de euro către Rangers, în schimbul lui Ianis Hagi, potrivit Sport.ro.
Fotbalistul român mai are contract cu Rangers până în vara anului 2024.
Și rivala Lazio l-a dorit pe Ianis Hagi, însă suma cerută de către Rangers nu a putut fi acoperită de bugetul italienilor. De asemenea, Sevilla s-a mai interesat de fotbalistul român.
Dacă AS Roma va plăti suma uriașă menționată, atunci ar fi o nouă lovitură dată de către antrenorul Jose Mourinho, pentru care conducerea clubului a transferat jucători în valoare de aproximativ 98 de milioane de euro. Tammy Abraham, Rui Patricio, Roger Ibanez sau Matias Vina sunt jucătorii transferați la AS Roma.
- 6.5 milioane de euro este cota de piață a lui Ianis Hagi, potrivit Transfermarkt.
- 3.5 milioane de euro a plătit Rangers către Genk, în schimbul fotbalistului român.
Infectat cu COVID-19 înainte de meciul echipei naționale cu Macedonia de Nord, în urmă cu mai bine de două săptămâni, Ianis Hagi s-a zbătut să revină pe teren. Gheorghe Hagi a dezvăluit că Ianis chiar și-a închiriat un avion privat pentru a reveni în Scoția.