Ianis Hagi, avertizat de către un internațional englez:„Toți jucătorii tineri care au mers acolo au eșuat”

După ce presa internațională a scris că Ianis Hagi (21 de ani) ar fi în atenția clubului Real Madrid, mijlocașul român a început să primească sfaturi de la jucătorii mai experimentați.

Darren Bent (36 de ani), atacant cu 13 meciuri şi 4 goluri la naţionala Angliei, îl avertizează pe Ianis Hagi cu privire la o posibilă mutare la Real Madrid. Acesta îl sfătuiește să mai joace încă două sezoane la Rangers.

„Vorbim despre o mutare la un gigant precum Real Madrid. Ştiți cum sunt fanii la astfel de echipe. Ei vor rezultate rapid – nu au răbdare pentru a se dezvolta. Cred că cel mai bine ar fi să mai rămână un pic acolo unde este, să progreseze, să mai joace un sezon sau două, apoi să se gândească la o mutare la Madrid. Are nevoie de jocuri, la această vârstă fragedă. Am văzut cu toţii jucători de vârsta lui mergând acolo, care au eşuat. Pentru mine, mai degrabă m-as asigura ca sunt pregătit pentru locul în echipa mea, decât sa merg acolo şi să ma pierd în sistem”, a declarat Darren Bent, potrivit The Insider.

Conform publicației Don Balon, Zinedine Zidane, antrenorul „galacticilor”, și-ar fi dat acordul pentru transferul lui Ianis Hagi, iar „Real Madrid nu vrea să îl scape”.

Publicat: 17 04. 2020, 10:15