Ianis Hagi, mijlocașul român în vârstă de 21 de ani al lui Rangers, a reușit un debut de sezon foarte bun în Scoția.
După umilința cu Norvegia, scor 0-4, din Liga Națiunilor, Ianis Hagi a fost criticat pentru prestația „ștearsă” pe care a avut-o și a fost taxat chiar și de selecționerul Mirel Rădoi pentru declarațiile făcute după meci.
Totuși, în campionatul din Scoția, Ianis Hagi are reușite mult mai bune decât la echipa națională.
Internaționalul român este lider în clasamentul celor mai buni pasatori din Scoția, având șapte pase decisive pentru Rangers în actualul sezon, cinci în campionat și două în Europa League.
„Este un rezultat la care nu ne-am așteptat, este dezamăgire mare, dar nu asta e fața echipei naționale. Am prins din nou o zi mai puțin bună. Dar dacă stăm să ne plângem după fiecare meci, chiar dacă analizele sunt dureroase, nu e bine, singura soluție e să ne uităm la următorul meci al echipei naționale.
Dspre faptul că nu am avut ocazii trebuie să-l întrebați pe selecționer! Alergi 4-5 minute după minge și când ai mingea la picior nu mai poți să faci nimic, îți pierzi energia, suflul, poți doar să scoți un fault”, a declarat Ianis Hagi după meciul Novergia – România, scor 4-0, în Liga Națiunilor.
„Dacă jucătorii au declarațiile astea trebuie să dovedească și de ce. Am merge către raportul primit după meci. În momentul în care ai 19-20 de baloane pierdute, atunci e normal că nu ai continuitate pentru că mingea e una singură pe teren și când o pierzi e la adversar.
Dacă nu îți place să o ții în momentul în care o ai, atunci e clar că trebuie să alergi după ea. Pot exista momente în care nu faci ceea ce ai antrenat, atunci poți să alergi și mai mult de 4-5 minute”, a spus Mirel Rădoi.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER