Cum se transformă Ianis Hagi într-o legendă la Rangers! Gestul impresionant care i-a îndeplinit visul unui puști: „Nu m-am schimbat foarte mult, știu ce înseamnă să fii copil” | FOTO
Ianis Hagi l-a făcut fericit pe un puști care a asistat la victoria obținută de Rangers în Europa League în fața lui Brondby, 2-0.
Internaționalul român a mers la finalul jocului și i-a dat tricoul său de joc, copilul radiind de fericire când a intrat în posesia mult râvnitei amintiri. Puștiul a fost impresionat de gestul românului și a imortalizat imediat momentul, chiar în tribună.
Fotbalistul a făcut acest gest la finalul unui joc pe care l-a început pe teren, unde a rămas timp de 78 de minute. Mijlocașul român Ianis Hagi a spus că nu uită niciodată cum este atunci când un copil iubește fotbalul, astfel că a ales să îi ofere puștiului din tribune o amintire pentru întreaga viață.
Ianis Hagi, gest superb la finalul meciului Rangers – Brondby
Rangers a învins-o pe Brodby cu 2-0, iar Ianis Hagi, titular în trupa lui Steven Gerrard, a sărbătorit succesul printr-un gest superb. Internaționalul nostru și-a dat jos tricoul de joc cu numărul 7 și i l-a oferit drept cadou unui puști din tribune, care nu a ratat momentul și s-a fotografiat cu prețioasa amintire.
„Știu ce înseamnă să fii copil, și eu am fost la fel și iubesc acest sport. Simt acest lucru în fiecare zi petrecută aici, alături de fanii lui Rangers. Este motivul pentru care dau sută la sută în fiecare zi. Ador să fiu aici!”, a fost mesajul lui Ianis Hagi după ce i-a oferit tricoul de joc puștiului din tribune.
Rangers a învins-o pe Brondby cu 2-0 în faza grupelor Europa League, românul fiind pe teren până în minutul 78, când a fost înlocuit de Wright.