Ianis Hagi, în echipa ideală din Europa League! | FOTO Românul e într-o formație cu Pau Lopez și Godin, după seara de vis pe care a avut-o în tricoul lui Rangers
Ianis Hagi a avut o seară fantastică în Europa League, a reușit o dublă de senzație în victoria celor de la Rangers cu Braga, scor 3-2, iar românul este în echipa ideală făcută de UEFA, după meciurile tur din 16-imile de finală.
Internaționalul român apare în formula ideală a serii de joi, alături de Pau Lopez, portarul Romei, sau de Diego Godin, apărătorul Interului.
„A fost la primul meci european pentru Rangers și a avut câteva momente de geniu.Playmaker-ul român adus sub formă de împrumut a dat startul revenirii cu o excelentă acțiune individuală, și a completat-o cu o lovitură liberă deviată”, scrie The Scottish Sun, după succesul incredibil obținut de Rangers, care a revenit de la 0-2 cu Braga.
Ianis Hagi apare în linia de mijloc în echipa ideală, într-un sistem 4-3-3: Pau Lopez (AS Roma) – Olivera (Getafe), Coates (Sporting Lisabona), Godin (Inter), Toure (Frankfrut) – Kamada (Frankfurt), Hagi (Rangers), Neves (Wolves) – Kostic (Frankfurt), Vietto (Sporting Lisabona), Jota (Wolves)
Hagi poate fi și jucătorul săptămânii în Europa League
Mai mult, Ianis Hagi poate să fie și cel mai bun jucător al săptămânii în Europa League. Noul star al lui Rangers e nominalizat alături de alți trei jucători care au făcut spectacol joi seara: Diogo Jota (hat-trick în victoria lui Wolves cu Espanyol, scor 4-0), Kamada (hat-trick în succesul lui Frankfurt cu Salzburg, scor 4-1) și Vietto (autorul unui gol în succesul celor de la Sporting cu Istanbul BB, scor 3-1).
„A fost incredibil… A fost incredibil! Fanii au avut o reacție incredibilă și ne-au împins de la spate. Când ne-au condus cu 2-0 nu mai aveam nimic de pierdut. A trebuit să atacăm, să ne creăm ocazii și să încercăm să dăm gol.
Știam că, din acel moment, că nu mai avem nimic de pierdut. „Ibrox Park” este un stadion special. Nu am mai simțit așa ceva în viața mea și sunt foarte fericit că sunt aici”, a spus Ianis Hagi, care s-a ales și cu o poreclă măgulitoare după confruntarea cu Braga.
21 de ani are Ianis Hagi