Ianis Hagi, mijlocașul în vârstă de 22 de ani al lui Rangers, a reacționat la scurt timp după ce Gheorghe Hagi și-a arătat skill-urile de fost mare fotbalist la antrenamentul celor de la Farul Constanța.
Ianis Hagi a reînceput pregătirea alături de Rangers și urmărește de la distanță activitatea tatălui său, revenit și el pe banca tehnică, la Farul Constanța, în urma fuziunii cu Viitorul.
La unul dintre antrenamentele Farului Constanța din cantonamentul din Poiana Brașov, Gheorghe Hagi s-a inclus și pe el la jocul-școală și a evoluat alături de elevii săi. Acesta a fost surprins oferind câteva pase superbe, ca în vremurile bune și având niște execuții pe care mulți jucători tineri nu le pot reproduce.
Până și pe fiul său l-a uimit Gheorghe Hagi cu execuțiile sale de la antrenament.
„56 de ani și încă se ține tare”, a scris Ianis Hagi, pe Instagram, unde a distribuit videoclipul postat de către cei de la Farul Constanța.
„Gheorghe Hagi, în acțiune! Managerul tehnic al Farului, implicat total în ședințele de pregătire ale elevilor săi!”, au scris cei de la Farul Constanța, în descrierea videoclipului postat pe Instagram.
La tragerea la sorți a țintarului pentru Liga 1, pe tablou, a apărut în continuare denumirea de „FC Viitorul Constanța”.
Gino Iorgulescu, președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, a explicat de ce țintarul a fost făcut în continuare cu Viitorul în componența Ligii 1 și nu cu Farul Contanța.
„Ei trebuie să facă dosar şi să meargă la FRF, si pe urmă la alte foruri care să le dea aprobabrea să facă fuziunea şi să se numească Farul. De-aia astăzi pe tabel i-am pus tot Viitorul, pentru că nu au avut încă o aprobare definitivă să se numească Farul”, a spus Gino Iordulescu, în cadrul conferinței de presă ce a urmat după tragerea la sorți.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER