Ianis Hagi nu a primit cadoul sperat de Crăciun, deși Gică Hagi a fost în tribune! Scoțienii nu au avut milă de el, după prestația lamentabilă: ce note mici i-au dat românului!

Ianis Hagi of Rangers during the Scottish Premiership match the Tony Macaroni Arena, Livingston. Livingston v Rangers, Scottish Premiership, Tony Macaroni Arena, Scotland, UK - 28 Nov 2021,Image: 645321577, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no, Credit line: Profimedia
Vezi galeria foto - 5 poze

Gică Hagi a urmărit pe viu prestația fiului său, Ianis Hagi, care însă a făcut un meci slab de „Boxing Day” în tricoul lui Glasgow Rangers, motiv pentru care a fost taxat de presa din Scoția.

Ianis Hagi are de tras pentru a-l impresiona pe noul antrenor al lui Glasgow Rangers, Giovanni van Bronckhorst, însă în ultima etapă a campionatului Scoției nu a reușit să iasă în evidență. El a fost aruncat în luptă din primul minut, dar prestația sa l-a determinat pe tehnician să îl înlocuiască în repriza a doua.

Glasgow Rangers a câștigat fără mari emoții meciul cu St. Mirren, 2-0, și continuă să conducă autoritar clasamentul primei ligi a campionatului scoțian, unde este la șase puncte în fața rivalei Celtic după 20 de etape.

Ianis Hagi, prestație modestă sub ochii lui Gică Hagi

Gică Hagi l-a urmărit pe viu pe Ianis Hagi în meciul câștigat de Glasgow Rangers în fața lui St. Mirren cu 2-0, însă prezența „Regelui” în tribune pare că și-a pus negativ amprenta asupra prestației internaționalului nostru. Mijlocașul a început ca titular, însă nu a impresionat, astfel că Giovanni van Bronckhorst, antrenorul care l-a înlocuit de curând pe Steven Gerrard, a hotărât să îl schimbe după 68 de minute.

Jurnaliștii din Scoția nu au avut milă de fotbalistul nostru, The Scottish Sun acordându-i doar nota 6 pentru evoluția sa din această partidă. De asemenea, Sofa Score a scris că internaționalul român a avut o prestație modestă în victoria cu St. Mirren.

În acest meci, Ianis Hagi a dat 24 de pase bune și patru greșite, reușind să expedieze un singur șut spre poarta adversă. Astfel, în minutul 68 a fost chemat pe banca de rezerve, fiind înlocuit cu Scott Arfield.

Glasgow Rangers își continuă marșul în campionatul Scoției, unde pare că se îndreaptă spre un nou titlu de campioană. După 20 de etape, echipa lui Ianis Hagi este pe prima poziție a clasamentului, cu un total de 51 de puncte – cu șase mai mult decât marea rivală Celtic, care este pe locul 2.

Publicat: 27 12. 2021, 11:33