Ianis Hagi, optimist după ce a revenit pe teren, în tricoul lui Rangers: „Sunt cu un pas în față!”
Ianis Hagi, mijlocașul român în vârstă de 24 de ani de la Rangers, a vorbit despre revenirea sa pe teren după accidentarea suferită.
Ianis Hagi, optimist după ce a revenit pe teren, în tricoul lui Rangers
Fiul lui Gheorghe Hagi s-a accidentat în luna ianuarie a anului 2022, suferind o ruptură la ligamentul anterior încrucișat al genunchiului. A trecut printr-o intervenție chirurgicală și a stat departe de teren timp de un an.
Ianis Hagi a revenit pe teren la începutul acestui an, pe 28 ianuarie, într-un meci disputat între Rangers și St. Johnstone. Acesta a fost introdus în minutul 72.
Acum, fotbalistul român recunoaște că nu este apt sută la sută, însă se arată optimist în ceea ce privește viitorul său.
„Mă simt bine. Pentru mine, fiecare zi în care mă simt sănătos e una în care mă simt fericit. A fost un an greu. Încă sunt în proces de a reveni la ceea ce eram înainte. Acum, doar acumulez minute, sper să fie din ce în ce mai multe pe măsură ce jocurile se adună. Să rămân sănătos pe durata întregii săptămâni e obiectivul meu acum.
Sunt un tip care se dedică întotdeauna în proporție de 100% atât la antrenamente, cât și la jocuri. Sunt nerăbdător să revin cât mai curând posibil și, crede-mă, fac tot ce îmi stă în putință pentru a mă întoarce la ceea ce am fost, ba chiar mai mult de atât. Pe aspectul acesta sunt concentrat.
Fiind accidentat, nu am putut să-mi îmbunătățesc nivelul fotbalistic, așa că am încercat să mă perfecționez în diferite aspecte în afara fotbalului. Am încercat să înțeleg jocul dintr-un alt aspect, dintr-un alt unghi, să înțeleg lucrurile spre care privește un antrenor atunci când vine vorba de tactică.
Îmi înțeleg fotbalul mai mult acum. Am încercat să analizez unde mă potrivesc și cum să-mi maximizez calitățile, înțeleg cine sunt ca jucător. Sunt cu un pas în față”, a spus Ianis Hagi, potrivit site-ului oficial al lui Rangers.
Ianis Hagi îi dă speranțe selecționerului Edi Iordănescu
De asemenea, revenirea lui Ianis Hagi este o veste bună și pentru selecționerul Edi Iordănescu, pentru că echipa națională de fotbal a României se pregătește pentru preliminariile Campionatului European 2024, programate începând cu luna martie a acestui an.
România face parte din Grupa I, alături de Elveția, Belarus, Israel, Andorra și Kosovo.
În luna martie, tricolorii au programate primele două meciuri din preliminariile EURO 2024. Pe 25 martie, de la ora 21:45, întâlnesc Andorra, în deplasare, iar pe 28 martie, vor juca pe teren propriu cu Belarus, de la aceeași oră.