Glasgow Rangers a fost eliminată în sferturile de finală ale Cupei Scoției de St. Johnstone, meci care, la finalul timpului regulamentar, s-a încheiat cu scorul de 0-0. După reprizele de prelungiri, tabela arăta 1-1, iar la penalty-uri St. Johnstone s-a impus, 4-2.
Ianis Hagi (22 de ani) a jucat 68 de minute și a avut o prestație ștearsă. Din partea jurnaliștilor de la The Scottish Sun și cei de la Scotsman i-au dat nota 5. „Hagi a fost ocupat pe teren, dar a alergat mai mult pentru a-l pune pe Aribo în ipostaze bune decât pentru a influența în vreun fel jocul”, au scris cei de la Scotsman.
De altfel, nici suporterii lui Rangers n-au fost mulțumiți de jocul prestat de Ianis Hagi în meciul cu St. Johnstone. Pe pagina de Facebook a lui Rangers, fanii au luat cu asalt o postare în care apărea poza lui Ianis și n-au avut cuvinte de laudă. „Hagi a fost ca și când am fi jucat cu un om în minus”, „Morelos și Hagi trebuiau schimbați mai devreme” sau „Oricât de mult îmi place Hagi ca jucător, pur și simplu nu e în formă azi, nu e pe stilul nostru de joc”, au fost câteva dintre reacțiile suporterilor.
Ianis Hagi se poate mulțumi însă cu titlul de campion al Scoției. Chiar dacă Rangers mai are de disputat trei meciuri până la finalul sezonului, echipa românului a fost deja declarată campioană. Următoarea partidă a lui Rangers va fi împotriva celor de la Celtic, pe 2 mai.
https://twitter.com/football_mug/status/1386410423725924352?ref_src=twsrc%5Etfw%7Ctwcamp%5Etweetembed%7Ctwterm%5E1386410423725924352%7Ctwgr%5E%7Ctwcon%5Es1_&ref_url=https%3A%2F%2Fwww.gsp.ro%2Finternational%2Fstranieri%2Fianis-hagi-rangers-st-johnstone-cupa-630236.html
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER