Ianis Hagi vrea să se impună la Fiorentina: „M-am adaptat și voi începe să joc”. Fiul „Regelui” nu a uitat de unde a plecat
Ianis Hagi și Ciprian Tătărușanu, cei doi români de la Fiorentina, s-au întors în România, pentru vacanța de iarnă, iar fiul „Regelui” a vorbit despre experiența din Italia, după o jumătate de sezon petrecută acolo.
Dacă Ciprian Tătărușanu e titular incontestabil la Fiorentina, Ianis Hagi nu a prins prea multe minute la prima echipă, dar face spectacol la echipa secundă acolo unde s-a impus și a marcat câteva goluri frumoase.
„E diferență mare între fotbalul românesc și cel din Italia. Dar m-am adaptat destul de bine și ușor-ușor voi începe să joc și la prima echipă”, a declarat Ianis Hagi la Dolce Sport.
Ianis a vorbit și despre performanța din acest sezon a Viitorului, clubul de la care a ajuns în Italia, la Fiorentina, la 18 ani.
„E super! O performanță unică în istoria clubului. E prima oară când terminăm pe primul loc înainte de pauza din iarnă. Sper, mai ales pentru tata, să termine foarte bine campionatul, nu ca anul trecut când nu ne-a mers foarte bine în play-off”.
Ianis Hagi a prins doar 14 minute la prima echipă a Fiorentinei, în timp ce la echipa secundă a jucat în 10 meciuri, a marcat de 4 ori și a oferit 2 pase decisive.