Ivan Bandalovski, de la ȚSKA Sofia, n-a putut să se bucure de deplin de victoria din derby-ul cu Levski. Fosta echipă a Armatei s-a impus cu 1-0, grație golului marcat de Ianis Zicu, însă după Bandalovski a ajuns acasă a avut parte de o surpriză neplăcută.
Vecinii l-au alertat că mașina sa de teren de câteva zeci de mii de euro este în flăcări, primele indicii ducând înspre fanii lui Levski, furioși din cauza rezultatului, Poliția declanșând o achetă. Din fericire, n-au existat victime.
Ivan Bandalovski a fost remarcat de Gigi Becali, în „dubla” cu Steaua din play-off-ul Europa League, și s-a interesat de un eventual transfer. Acesta joacă fundaș dreapta, un post sensibil pentru Steaua, și este unul dintre cei mai buni jucători din campionatul Bulgariei.
Sursa foto: sportal.bg
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER