Atacantul echipei Unirea Alba Iulia, Fabian Himcinschi, care a făcut parte din naționala României la Campionatul European Under 17, ar putea semna, luni, un contract cu gruparea italiană Empoli din Serie B.
„Fabian, însoțit de tatăl său, Adrian Himcinschi, până nu demult secund la gruparea din Alba Iulia, și un agent vor ajunge la Empoli, luni dimineață în jurul orei 10.30, unde ar putea semna cu echipa italiană. Noi am cerut suma de 120.000 de euro, dar în final am acceptat cei 100.000 de euro oferiți de italieni”, a declarat unul dintre oficialii clubului Unirea Alba Iulia.
El a precizat că în cursul săptămânii viitoare Unirea Alba Iulia va negocia și transferul mijlocașului Nicușor Stanciu, aflat acum în pregătire cu naționala Under 19 a României în vederea Europenelor de la București, la Rapid, suma solicitată de Unirea Alba Iulia fiind de 250.000 de euro plus un procent de 25 la sută dintr-un viitor transfer:
„Jucătorul este monitorizat în acest moment de Manchester United, în acest sens englezii urmând să trimită un reprezentant al clubului pentru a-l urmări pe viu la Campionatul European”.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER