Il Luce, atacat de femei!** Organizațiile feministe cer sancționarea tehnicianului pentru discriminare
Mircea Lucescu și-a mai făcut un dușman în Ucraina. O declarație
pe care antrenorul Șahtiorului a făcut-o la adresa unui arbitru
asistent l-a aruncat pe „Il Luce” în gura organizațiilor feministe.
Într-un interviu acordat pentru ProSport, antrenorul român vine cu
explicații.
În trei etape, Șahtiorul a pus două puncte avans față de marea
rivală. O distanță care ar fi fost și mai mare dacă Dinamo Kiev
s-ar fi împiedicat de concitadina Obolon, pe teren propriu, după ce
o făcuse și cu Metalist (1-1), în prima etapă. Un succes reușit pe
final, cu primul gol în minutul 68, și cu cel puțin două reușite
ale gazdelor validate după ofsaiduri de manual. Ambele de pe partea
Nataliei Racinska, o femeie arbitru asistent. Chestionat pe seama
succesului controversat al rivalilor, „Il Luce” a răspuns într-o
conferință de presă a Șahtiorului, dar declarația sa, una cu aluzie
la calitățile „sexului slab”, a aprins un scandal. Iar în presa
ucraineană, organizațiile feministe cer ca tehnicianul român să fie
sancționat.
Domnule Lucescu, ați făcut o declarație care poate fi interpretată
ca fiind sexistă.
Declarația mea a fost doar o glumă, o ironie. Scandalul a fost
amplificat în Ucraina de cei de la Kiev. Ziaristul care a prezentat
totul într-o altă formă decât cea sugerată de mine e un fost
angajat al lui Dinamo Kiev, care acum lucrează pentru Sport
Express. Ar fi trebuit să se gândească la faptul că a fost un
compliment și să o ia ca atare.
Aveți vreo problemă cu femeile arbitru?
Deloc. Respect femeile și nu aș putea face niciodată o declarație
sexistă. N-am jignit arbitrul respectiv pe plan profesional, n-am
spus că nu poate fizic sau că nu e capabilă. A fost o glumă, pe
ideea că femeile sunt mai sentimentale.
De ce credeți că a greșit asistentul?
Cred că s-a „înduioșat” că cei de la Dinamo nu puteau să marcheze!
Până prin minutul 70 nu au tras niciun șut pe poartă.
V-ați distanțat deja. I-ați supărat pe cei de la
Kiev.
Da, e normal. Dar nu să supăr, ăsta e fotbalul. O echipă ca a
noastră, care câștigă mereu, devine antipatică. Iar faptul că au
marcat din două ofsaiduri mari n-a fost remarcat doar de mine. Dar
la Dinamo se validează, la noi e invers.
Lucescu jr, atac la Teo Albon
Nu e prima dată când un membru al familiei Lucescu e implicat
într-un conflict cu tentă sexistă. În 2008, pe când era la cârma
lui FC Brașov, Răzvan Lucescu a făcut-o praf pe asistenta Teodora
Albon, după un eșec cu 1-2 în fața lui Dinamo II. „Jocul a fost
stricat de această… doamnă…, individă, care și-a bătut joc de
echipa FC Brașov! E o javră”, a spus Lucescu jr. Ulterior, Lucescu
jr și-a cerut scuze și i-a trimis asistentei un buchet de
flori.
DECLARAȚIA CARE A INFLAMAT SPIRITELE
Greșeala a fost făcută de un arbitru de tușă, care e o femeie.
Eu nu le-aș pune să arbitreze, pentru că sunt prea sentimentale! A
încercat să ajute, altfel nu pot să-mi explic de ce nu a văzut un
ofsaid clar!
Mircea Lucescu, antrenor Șahtior Donețk
Asemenea atitudini nu fac decât să crească nivelul de
intoleranță pe care oamenii din fotbalul profesionist îl manifestă
față de femei. Toți văd acest teritoriu drept unul al
bărbaților
Tamara Martseniuk, sociolog