„Il Luce” și o realitate tristă. Marea dezamăgire a celui mai titrat antrenor român al ultimilor ani: „Îmi vine să plâng. Acesta e cel mai rușinos lucru”
Mircea Lucescu a vorbit despre situația grea pe care o traversează fotbalul românesc în ultimii ani, dar și despre cum a perceput relația antrenor-club de-a lungul carierei.
Dispariția unor echipe de tradiție de pe harta fotbalului românesc îl întristează pe antrenorul lui Zenit Sankt Petersburg, care consideră că falimentul este cel mai rușinos moment din viața unui club de fotbal: „Lucrul cel mai rușinos în fotbal este falimentul, nu retrogradarea. Îmi vine să plâng când ma uit la cluburile noastre. Brand-uri importante dispar într-o indiferență generală”, a spus Lucescu, într-un interviu acordat Dolce Sport, înainte să vorbească despre cea mai importantă îndatorire a unui antrenor de succes: „De aceea toate relațiile mele au fost extraordinare cu președinții de club. Titlurile nu sunt importante, succesul meu ca antrenor a fost că am ajutat foarte mult cluburile la care am lucrat.”
„Il Luce” a oferit și două exemple în care deciziile luate ca antrenor au dus la îmbunătățirea situațiilor unor cluburi: „Când m-am dus la Galatasaray aveau datorii de 150 de milioane. Cu mine au ajuns la 15-20 de milioane. Au plecat 14 jucători într-o perioadă scurtă, ne-am calificat în Liga Campionilor de fiecare dată…Acest lucru s-a întâmplat și la Beșiktaș”, a declarat cel mai titrat antrenor român al ultimilor ani.