Ilie Dumitrescu, despre transferul fantastic al lui Ianis Hagi în Premier League! Ce crede Mister, unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Gică Hagi, despre mutarea uluitoare în cel mai puternic campionat din lume: „Fără niciun fel de problemă!” | VIDEO EXCLUSIV

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 4 poze

Ilie Dumitrescu a vorbit despre posibilitatea unui transfer fantastic al lui Ianis Hagi de la Glasgow Rangers în Premier League.

„Mister” este convins că fiul „Regelui” poate face față fără mari dificultăți în cel mai bun campionat al lumii, în contextul în care a reușit să se adapteze în Scoția, unde se joacă un fotbal asemănător.

Dumitrescu îl vede capabil pe Ianis Hagi să facă pasul către orice campionat puternic în viitor, odată ce își va reveni după accidentarea gravă suferită în luna ianuarie a acestui an.

Ilie Dumitrescu, despre transferul fantastic al lui Ianis Hagi în Premier League! Ce crede Mister, unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Gică Hagi, despre mutarea uluitoare în cel mai puternic campionat din lume: „Fără niciun fel de problemă!”

„El poate să joace în orice campionat. Dacă joacă în Scoția, poate să o facă fără niciun fel de problemă și în Premier League”, a spus Ilie Dumitrescu, în exclusivitate pentru ProSport.

În cadrul aceluiași interviu, fostul mare fotbalist a dezvăluit că așteaptă cu nerăbdare revenirea lui Ianis Hagi printre „tricolori”, deoarece consideră că fiul „Regelui” posedă calități de lider și poate ajuta foarte mult prima reprezentativă.

„Îmi doresc ca Ianis Hagi să revină, ajută foarte mult echipa națională, este un lider incontestabil. Eu cu Ianis vorbesc foarte mult, este foarte puternic mental, va fi și mai puternic. Muncește foarte mult”, a mai spus Dumitrescu.

În urmă cu două săptămâni, Ianis a discutat despre momentul în care va putea reveni pe teren.

„Sunt bine! Am văzut că s-a vorbit foarte mult în aceste nouă luni. Mulți și-au dat cu părerea unde nu se știa. Accidentarea mea cred că a fost foarte clară de la primul episod, din documentarul meu, pe care l-am postat pe rețelele de socializare. Este o accidentare care te ține departe de teren între nouă și 12 luni.

Nu s-a pus niciodată problema să revin mai devreme. Eu sunt bine, încă nu am făcut nouă luni de la operație. Sunt pe drumul cel bun.

Nu ai cum să fie din ce în ce mai bine de la săptămână la săptămână, sunt și momente când stagnezi. Fac parte din recuperare și trebuie să accepți asta. E o accidentare fizică, dar părerea mea este că e o accidentare mai mult mentală decât fizică. Sunt foarte bine mental, mă simt puternic și nu mai am mult până să îmi revin.

Totul este bine, nu mai ascultați în stânga și în dreapta ce spune lumea”, a declarat Ianis Hagi.

Publicat: 31 10. 2022, 06:00