Ilie Dumitrescu (52 de ani), fostul mare fotbalist al Stelei și al echipei naționale a României, a analizat prestația lui Dennis Man (22 de ani) în meciul dintre Benevento și Parma și primul gol înscris de către jucător în Serie A.
Benevento și Parma s-au întâlnit în etapa cu numărul 29 din Serie A, pe Stadionul „Ciro Vigorito” din Benevento, și au remizat, scor 2-2.
Fostul jucător al lui FCSB a fost titularizat de către antrenorul Roberto D’Aversa (45 de ani) și a marcat golul de un punct pentru echipa sa, în timp ce Valentin Mihăilă a fost lăsat pe banca de rezerve și introdus în ultimul sfert de oră al partidei.
Mai mult decât atât, în prelungiri, Dennis Man a irosit o ocazie uriașă prin care putea da lovitura și putea aduce toate cele trei puncte pentru Parma.
„A fost o poziție incomodă, l-a deranjat fundașul (n.r. despre ocazia din finalul meciului). Man apare foarte bine la finalizare, începutul a fost destul de ezitant, dar acum ia acțiuni individuale, a șutat și spre poartă, încearcă mai mult, deja are încredere, ceea ce e un lucru pozitiv și îi și întârește statutul în echipă.
Gervinho a pierdut din intensitate, e previzibil, niciodată nu scoate adversar din joc. A pierdut din viteză și până să se impună Mihăilă și Dennis Man, asta a fost formula de atac. Ne plictisisem de ea.
Mă bucur foarte mult pentru Dennis Man. A părut sigur pe el, cu personalitate. Mai contează și meciurile astea de la echipa națională”, a spus Ilie Dumitrescu, la Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER