Adrian Stoian a privit meciul dintre Crotone și Udinese, scor 1-0, de la fereastra spitalului în care este internat. Mijlocașul de 26 de ani a fost internat în spital din cauza unui virus sezonier, care i-a afectat grav starea de sănătate.
Stoian a fost transportat de urgență la spital imediat după meciul cu AC Milan, din urmă cu două săptămâni. Jucătorul român a ajuns inconștient în spital, din cauza unui virus sezonier care i-a afectat grav starea fizică. Medicii au reușit să-l stabilizeze și Stoian se simte acum mult mai bine, însă este în continuare internat.
Spitalul în care este internat se află lângă stadionul lui Crotone, iar rezerva în care stă Adrian Stoian are vedere chiar spre terenul de joc. O situație asemănătoare cu cea de la stadionul Dinamo, unde unele camere au vedere direct spre teren. Stoian a putut astfel să-și vadă colegii în meciul câștigat cu 1-0 contra lui Udinese.
Comentatorii de la Sky Sports, televiziunea care a transmis meciul, l-au numit „Papa din România”. Paralela a fost făcută cu celebrele momente în care Papa le vorbește credincioșilor de la balconul Catedralei Sfântul Petru.
Jucătorii lui Crotone, mesaj de susținere pentru Stoian
Colegii lui Adrian Stoian au încercat să-și arate susținerea pentru mijlocașul român și au pregătit tricouri speciale, toate imprimate cu numele și numărul său. Toți jucătorii lui Crotone care au ieșit la încălzire au purtat aceste tricouri.
Adrian Stoian le-a mulțumit colegilor săi pentru mesajele de susținere:
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER