„Îmi voi revărsa furia pe teren**, veți vedea cine este adevăratul Mutu”

Internaționalul român al echipei Fiorentina, Adrian Mutu, a declarat într-un interviu acordat cotidianului Corriere dello Sport că este o victimă în cazul legat de fostul său club, Chelsea, însă a precizat că "bătălia nu s-a sfârșit", informează violanews.com.

"Sunt o victimă. Primele două zile după ce s-a anunțat decizia TAS au fost foarte grele. Apoi, datorită colegilor mei, clubului, staff-ului tehnic și oamenilor din jurul meu m-am concentrat asupra fotbalului, asupra dorinței mele de a-mi revărsa furia în teren. Simt că mi s-a făcut o nedreptate", a spus Mutu.

Atacantul a precizat că vrea ca acest caz al său să fie în atenția asociațiilor de fotbaliști, deoarece este o situație care îi privește pe toți jucătorii. "Nu știu dacă ar fi mai bine să mă întâlnesc cu cei de la Chelsea, vom vedea. Avocații mei se ocupă de tot, am încredere totală în ei. Bătălia noastră continuă, nu s-a sfârșit. Și vrem să devină și bătălia asociațiilor de fotbaliști, este un caz care ne privește pe toți", a explicat Mutu.

Adrian Mutu a afirmat că vrea ca în sezonul viitor să aibă cele mai bune evoluții din ultimii ani: "Vreau să le dăruiesc celor care au fost alături de mine pe cel mai bun Mutu din ultimii ani. Nu pe cel din sezonul trecut, când mi s-au întâmplat multe. Pe adevăratul Mutu. În sezonul viitor pe teren va fi un Mutu cu o dorință imensă de a le dărui oamenilor ceea ce ei mi-au oferit mie. Respect, afecțiune, căldură. O voi face pentru că merită, o voi face pentru că în teren și în viață duc bătălia cea mai importantă. Și intenționez să o câștig", a concluzionat Mutu.

Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a anunțat, la 31 iulie, că a respins memoriul formulat de Adrian Mutu la decizia Camerei pentru Rezolvarea Disputelor (DRC) din cadrul FIFA, care a hotărât, la 7 mai 2008, că jucătorul trebuie să plătească clubului Chelsea despăgubiri în valoare de 17 milioane de euro.

Mediafax

Publicat: 15 08. 2009, 15:11
Actualizat: 15 08. 2009, 16:04