‘Impresarii lui Mutu vor încerca să facă ceva la nivel politic,** pentru a rezolva cazul’

Impresarul italian Antonio Caliendo, unul dintre cei mai celebri agenți de jucători din Serie A, a declarat, într-un interviu acordat tuttomercatoweb.com, că în opinia sa despăgubirea de 17 milioane de euro pe care Adrian Mutu trebuie să o plătească clubului Chelsea este una "justă".

"Cred că vechii săi impresari vor încerca să facă ceva, la nivel politic, pentru a putea rezolva situația. Amenda primită de Mutu cred că este justă, dar una foarte mare. Este un exemplu ce trebuia dat în fotbal, mai ales că sportivii trebuie să fie adevărate modele pentru acei copii care îi consideră eroi. Este nevoie de un semnal puternic pentru cei care sunt predispuși la greșeli", consideră agentul italian.

Atacantul echipei Fiorentina a semnat, săptămâna trecută, un contract cu agenția de impresariat sportiv a lui Victor Becali, cu care a mai colaborat până în 2004, când a fost concediat de Chelsea Londra.

Caliendo a adăugat că în opinia sa această problemă nu a afectat relația internaționalului român cu oficialii clubului AC Fiorentina și speră ca în cele din urmă Mutu să ajungă la o înțelegere cu clubul Chelsea: "Nu cred că Mutu va pleca în iarnă, consider că dacă Fiorentina dorea să scape de el o făcea până acum, iar dacă jucătorul voia să plece ar fi făcut-o deja. Cred că nu există niciun fel de problemă între club și jucător. Sper să existe un acord cu Chelsea și cu Abramovici, pe care nu cred că-l interesează banii, ci doar să demonstreze că jucătorul a greșit. Nu știu dacă acum trebuie să apeleze la personaje noi ce să acționeze ca mediatori pentru a rezolva problemele, dar cu siguranță o amendă de 17 milioane de euro echivalează cu a-i spune jucătorului să predea tot ceea ce a câștigat până în prezent".

În altă ordine de idei, cotidianul Gazzetta dello Sport, citat de violanews.com, notează că avocații lui Adrian Mutu, care se ocupă de problema jucătorului român cu Chelsea, vor finaliza "în următoarele ore" recursul către Tribunalul Federal Elvețian la decizia TAS din 31 iulie. "În timp ce astăzi (n.r. – luni) Adrian va fi supus unei vizite medicale pentru a evalua gravitatea leziunii musculare, iată că în următoarele ore va prinde formă și apelul la decizia TAS: avocații jucătorului român îl vor prezenta până la 15 septembrie la Tribunalul Federal Elvețian, pentru a susține prezența de vicii de procedură în hotărârea inițială", notează cotidianul italian.

Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a anunțat, la 31 iulie, că a respins memoriul formulat de Adrian Mutu la decizia Camerei pentru Rezolvarea Disputelor (DRC) din cadrul FIFA, care a hotărât, la 7 mai 2008, că jucătorul trebuie să plătească clubului Chelsea despăgubiri în valoare de 17 milioane de euro.

Camera pentru Rezolvarea Disputelor (DRC) din cadrul FIFA a decis, la 7 mai 2008, că Mutu, acum la AC Fiorentina, trebuie să plătească fostului său club, Chelsea, despăgubiri în valoare de 17.173.990 de euro, pentru încălcarea contractului, iar internaționalul român a cerut TAS să anuleze hotărârea FIFA și să stabilească faptul că nu trebuie plătită nicio compensație.

Chelsea l-a achiziționat, în vara anului 2003, pe Mutu de la AC Parma contra sumei de 15,8 milioane de lire sterline și a renunțat la serviciile acestuia în octombrie 2004, după ce jucătorul a fost depistat pozitiv cu cocaină la un control antidoping. Mutu a fost suspendat șapte luni de Federația Engleză (FA) pentru consum de cocaină. Clubul englez susține că, prin comportamentul său, Adrian Mutu a provocat grupării o pierdere de 13 milioane de lire sterline.

Publicat: 07 09. 2009, 11:18
Actualizat: 07 09. 2009, 11:23