„În mine bate o inimă de român,** dar ei m-au privit ca pe un neamț!”
Proaspătul internațional român de la Hertha Berlin, mijlocașul Maximilian Nicu, este vedeta ultimul număr al revistei GQ apărută pe piață.
Maxi, așa cum este poreclit românul care are și cetățenie germană a acordat un amplu interviu revistei amintite, însotiț de câteva poze în care eleganța primează.
“Eu am zis mereu că-n pieptul meu bate o inimă de român”, sau “m-au privit ca pe un neamț, deoarece m-am născut în Germania”, sunt două dintre declarațiile scoase in evidență în paginile revistei GQ de către realizatorii materialului. “Trebuie să fii tu însuți și să nu cauți să copiezi pe nimeni”, a fost răspunsul lui Max cu privire la modelul de om pe care îl are în viață, dar nu și în fotbal, acolo unde Zidane și Del Piero reprezintă modele pentru românul de la Hertha.
Â