În sfârșit, a semnat! Săpunaru s-a înțeles cu Elche după eșuarea negocierilor cu Genoa și Verona

Deși a venit liber de contract, Săpunaru va câștiga cu 100.000 euro mai puțin decât la Zaragoza

Săpunaru și-a găsit echipă după o vară agitată, perioadă în care a negociat intens. Liber de contract după despărțirea de Real Zaragoza, fundașul român s-a înțeles cu Elche, club proaspăt promovat în primul eșalon fotbalistic din Spania. După ce a negociat cu Genoa și Verona, Săpunaru a fost convins de Elche cu un contract pe o durată de trei sezoane.

Interesant este faptul că, pentru a-și continua cariera în Primera Division, românul a acceptat un salariu de 600.000 de euro pe sezon, cu 100.000 de euro mai puțin decât a avut la Real Zaragoza. La Elche, Săpunaru se va lupta în primul an pentru evitarea retrogradării, acesta fiind obiectivul principal al clubului care a lipsit din Primera în ultimii 24 de ani.

Articol scris de Mirela APOSTOL

Publicat: 26 07. 2013, 08:53
Actualizat: 26 07. 2013, 08:54