Avem încă un român în campionatul Belgiei. Adelin Iliescu, un portar în vârstă de 18 ani, a semnat cu Mechelen. Iliescu este impresariat de firma care-i reprezintă și interesele lui Marouane Fellaini (Manchester United).
Publicația ziaruldesport.ro anunță că Adelin Iliescu a fost transferat de Mechelen, după trei zile în care tânărul portar a susținut probe de joc. Goalkeeper-ul în vârstă de 18 ani a ajuns în Belgia la îndemnul tatălui său, care lucrează în construcții. I-a fost greu la început să-și găsească o echipă, dar a avut norocul să fie remarcat de un impresar angajat la compania care-l reprezintă și pe Marouane Fellaini. De aici, a fost propus la Mechelen, care i-a oferit un contract după ce a susținut probe de joc:
„La KV Mechelen am ajuns datorită tatălui meu, care lucrează aici în construcții și care mi-a propus să vin și să îmi încerc șansa. La început totul nu a fost cum mi-am dorit eu, a fost o perioadă fără antrenamente. Am mers și la muncă pentru a-mi câștiga existența să zic așa. Dar nu mi-e rușine să zic că am lucrat într-un depozit, aranjând gresie și faianță și că am fost pe șantier alături de tatăl meu. Pentru că într-un final eforturile mi-au fost răspătite.
Am luat contact cu fotbalul din Belgia la o echipă de amatori, unde unul dintre colegii tatălui meu juca. Aici am avut și un gram de noroc, pentru că acesta din urmă cunoștea un om care lucrează pentru FSB Limited, o firmă de impresariat din Manchester. A venit impresarul respectiv la un antrenament, m-a văzut și apoi mi-a propus un contract cu ei și am acceptat, având în vedere că pe lista lor se află și numele Marouane Fellaini. El m-a propus celor de la KV Mechelen la care am mers trei zile în probe și apoi aceștia mi-au oferit contractul pentru a deveni jucătorul lor”, a declarat Adelin Iliescu, într-un interviu acordat publicației ziaruldesport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER