Încă un „puști minune”, suflat de sub nasul conducătorilor din Liga 1! **Salt spre Serie A: ‘Românul a semnat deja’

*Andrei Cotfaș, un tânăr portar despre care probabil foarte puțini au auzit, a reușit să se transfere la Siena. Cel mai probabil, puștiul român de 17 ani nu va intra în atenția lui Serse Cosmi în actualul sezon, dar are calitățile necesare pentru a se impune în anii viitori.

Dacă în urmă cu 5-6 ani postul de goal-keeper devenise o problemă majoră, naționala fiind nevoită să se bazeze doar pe Lobonț, în ultimul timp au apărut portari de mare perspectivă.

Tătărușanu și Pantilimon sunt acum cei mai în vogă goal-keeperi, dar în viitorul recent am putea asista la explozia altor puști de valoare.

După Brănescu, un alt portar a luat calea Italiei înainte ca oficialii cluburilor importante de la noi să îl aibă pe „radar”. Andrei Cotfaș, de la Școala de Fotbal Ardealul a fost transferat ieri la Siena, anunță tuttomercatoweb.com.

La 17 ani, Andrei este deja un „uriaș”, măsurând 197 cm și este văzut de oficialii alb-negrilor o soluție de viitor. În prezent, titularul postului de portar la formația din Serie A este Gianluca Pegolo (31 de ani), în timp ce rezerva acestuia e un alt „senior”: Andrea Campagnolo (34 de ani)

Portarul Andrei Cotfaș a semnat cu Siena. Președintele Massimo Mezzaroma a obținut transferul tânărului goalkeeper de 17 ani de la Școala de fotbal Ardealul„, notează sursa citată.

Siena, ocupanta ultimului loc în Serie A, după 11 etape, cu doar 6 puncte (a fost depunctată cu șase puncte, după scandalul Scommessopol).

sursa foto: http://www.acsiena.it

Publicat: 10 11. 2012, 12:07
Actualizat: 10 11. 2012, 22:34