Internaționalul român Alexandru Maxim a jucat numai 63 de minute în ultimul meci din prima ligă germană, pierdut de Stuttgart pe teren propriu, 1-4 cu Augsburg. Rezultatul, la prima vedere surprinzător, vine însă ca o confirmare a formei foarte slabe prin care trece echipa antrenată de Thomas Schneider.
Mijlocașul român a refuzat să comenteze atmosfera de la echipă, dar este conștient că ultimele prestații ale sale și ale colegilor lui au fost departe de așteptări. „Nu discutăm despre asta în vestiar. Preferăm să nu ne uităm la clasament, nu ne face bine. E important să ne concentrăm pe fiecare meci în parte, fără a avea presiunea rezultatelor”, a declarat Maxim pentru Bild.
Creștere a valorii cu 16,7% În ciuda faptului că performanțele sale nu au fost la cel mai înalt nivel, cota de piață a lui Alexandru Maxim a crescut și a ajuns la 7 milioane de euro, conform site-ului de specialitate transfermarkt.de. Valoarea românului este în creștere cu 1 milion de euro de la ultima actualizare, din noiembrie 2013.
Cota de piață a lui Maxim se înscrie pe o curbă ascendentă, iar acum a ajuns la cel mai înalt punct. Interesant este faptul că valoarea internaționalului român nu a scăzut niciodată până acum, din noiembrie 2011, de când a intrat pe radarul celor de la transfermarkt.de.
Creștere de 5.000.000 de euro într-un an! Saltul lui Maxim este cu atât mai impresionant dacă privim în urmă cu un an, în iarna lui 2012, când mijlocașul valora atunci doar 2 milioane de euro, cu 5 mai puțin decât acum. A ales în acel moment să se transfere în Bundesliga, deși fusese ofertat și de Steaua, iar mutarea se dovedește acum una mai mult decât inspirată.
Alexandru Maxim este acum pe locul trei în topul celor mai valoroși jucători români în activitate, fiind devansat doar de fundașii Ștefan Radu (Lazio Roma – cotă de 10.000.000 euro) și Vlad Chiricheș (Tottenham – 11.000.000 euro). Jucătorul lui VfB Stuttgart are însă o rată de creștere impresionantă și poate spera să ajungă în timp scurt la un nivel și mai înalt.
Prin această creștere, Maxim și-a consolidat locul trei în topul celor mai bine cotați fotbaliști români ai momentului. Primul în acest clasament este Vlad Chiricheș (Tottenham, 11 milioane de euro), iar pe poziția secundă se află Radu Ștefan (Lazio, 10 milioane de euro)
4 goluri și 6 assist-uri în 16 meciuri disputate în Bundesliga are Alexandru Maxim în acest sezon
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER