Vârful Fiorentinei se află, probabil, în fața ultimului contract din carieră. Mutu împlinește mâine 32 de ani, iar prezentul său tulbure naște trei întrebări. ProSport a căutat să răspundă la ele în rândurile care urmează.
I. De ce are atât de puține oferte?
Mutu a încetat de mult să mai fie o atracție de „mercato” pentru cluburile europene, chiar dacă acesta poate pleca liber de contract de la Florența la orice club din afara Italiei. Trei sunt motivele principale pentru care atacantul Fiorentinei nu are căutare, în ciuda valorii sale fotbalistice.
1. Principalul impediment îl reprezintă datoria de 17 milioane de euro pe care atacantul o are de plătit către Chelsea. Astfel, viitoarea formație a lui Adrian Mutu n-ar fi sigură că îl poate folosi pe jucător, gruparea engleză putând să se adreseze oricând la FIFA pentru a-l suspenda. În plus, jucătorului i s-ar mai putea adăuga un nou litigiu, după ce oficialii grupării viola au anunțat că îl vor acționa în instanță după evenimentele de miercuri.
2. Orice echipă interesată de „Briliant” ar trebui să își asume riscul de a avea în lot un fotbalist cu probleme. „El așa a fost mereu, un caracter dificil, eu îl știu de când eram la Dinamo. Păi, la început, nici n-a prins echipa din această cauză. A făcut greșeli mari de-a lungul timpului. Poate e de vină temperamentul său, educația, cine știe?!”, a spus Jean Vlădoiu, fost coechipier la Dinamo.
3. Vârsta și salariul jucătorului constituie o altă piedică în calea unui transfer. Cu un salariu de 1,8 milioane de euro pe sezon, Adrian Mutu devine un jucător destul de scump, având în vedere că mâine el va împlini 32 de ani. În plus, plecând gratuit de la Florența, solicită și o primă de instalare destul de consistentă.
II. Se mai poate relansa?
Indiscutabil, Adrian Mutu se află în cel mai negru moment al carierei sale fotbalistice. La 32 de ani, uzat fizic și, mai ales, psihic, piteșteanul repune pe tapet o întrebare la care mulți oameni din fotbalul românesc încă ezită să răspundă (inclusiv Mircea Sandu): mai poate fi relansată cariera lui Mutu?
Mihai Ianovschi, descoperitorul lui Adi la Pitești, încă mai crede în fostul lui elev: „Mutu mai are de jucat la nivel înalt. Dacă își va găsi o echipă, dar să fie tot o formație cu pretenții, la care să joace meci de meci, Adrian va demonstra că nu și-a spus ultimul cuvânt în fotbal”. Și Nicu Gheară, nașul de cununie al lui Mutu, consideră că atacantul nu e încă terminat: „Dacă i se dă drumul la o echipă mai mică, dar tot din Italia, Mutu va fi cel mai bun jucător al sezonului”.
III. Pierde și naționala?
Revenit pe teren după „Scandalul Sibutramina”, Mutu spera la o nouă convocare în tricoul primei reprezentative. Chiar și selecționerul Răzvan Lucescu a admis la un moment dat că Mutu este posibil să fie pe teren în meciul cu Bosnia, de pe 26 martie, decisiv pentru calificarea la Euro 2012. Problemele pe care atacantul le are acum cu Fiorentina îl îndepărtează însă din nou de națională. „Dacă își găsește repede echipă și va juca meci de meci, atunci s-ar putea să fie convocat. Dacă situația lui rămâne incertă, atunci nu are cum să fie chemat”, a declarat un membru al FRF. „Eu l-am avut la națională. Are o personalitate puternică, exagerată. Dacă nu exista acest conflict, putea reveni la națională”, a punctat Emeric Ienei. Într-un cerc de apropiați, Răzvan Lucescu a declarat că nu se bucură pentru problemele lui Mutu, dar nu este surprins de modul în care au evoluat lucrurile în relația Mutu – Fiorentina.
Mihajlovic: „inacceptabil!” Sinișa Mihajlovic a vorbit ieri, după Bologna – Fiorentina (1-1), despre Adrian Mutu. Sârbul consideră că felul în care s-a comportat Mutu nu are justificare și susține că nu mai are nevoie de român. „Mutu era convocat și trebuia să joace cu Bologna, însă a plecat de la antrenament fără să ceară voie, după ce a aflat de la impresarul său că nu va fi cedat de Fiorentina la altă echipă. Din punctul meu de vedere acest tip de comportament este inacceptabil. Mutu și-a făcut rău singur! Fără el, Fiorentina pierde la capitolul tehnică, însă există posibilitatea să mai vină un jucător de calitate care să acopere postul lui Mutu”, a spus ieri Mihajlovic.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER