INCREDIBIL! Dinamo nu se alege cu nimic din banii pe Torje!** Care e traseul celor 4 mil. €
Ieri, la 6:00 dimineața, Gabi Torje a decolat spre Italia, unde a efectuat vizita medicală, iar apoi a semnat un contract valabil pe cinci sezoane cu Udinese.
E oficial. Gabi Torje este de ieri fotbalistul lui Udinese. La ora 6 dimineața, „Piticul” a părăsit România fără să acorde vreo declarație, iar trei ore mai târziu era cu pixul în mână pentru a semna cu noua sa echipă, Udinese. În prealabil, mijlocașul a efectuat vizita medicală, iar astăzi va fi supus unor noi teste. „S-a semnat contractul, jucătorul e acum al lui Udinese. E vorba de o înțelegere pe cinci ani. Am ales Italia pentru performanță și pentru că poate urca la un club mare de aici. Dacă joacă și confirmă, rămâne și în vederile naționalei”, a declarat ieri impresarul jucătorului, Cristea Opria.
Un milion la Turcu, trei la stat!
Torje a fost cedat în schimbul a patru milioane de euro, plus alte trei milioane stipulate de un eventual transfer sau de performanțele fotbalistului, însă suma inițială nu va sta prea mult în conturile „câinilor”. Astfel, un milion va merge către Vasile Turcu, acestuia urmând să i se achite creanțele de pe vremea în care investea în „Groapă”, iar alte trei vor fi direcționate spre bugetul statului, acolo unde SC Dinamo 1948 este datoare mai multe milioane.
„Am avut ofertă mai bună din Rusia, de la Rubin Kazan, cu un salariu de 1,5 milioane de euro în primul an, dar am refuzat categoric și am acceptat Italia pentru că Torje acolo a vrut să joace”, Cristea Opria, impresar Torje
350 de mii de euro pe sezon este salariul lui Torje la Udinese, „Piticul” putând ajunge, în funcție de performanțe, până la 500.000 de euro