Inter renunță la el pentru că își reface echipa, dar face parte din planul de renovare al unei rivale din Serie A!** Chivu e pe una din cele mai tari liste de transferuri a verii

Cristi Chivu o va părăsi aproape sigur pe Inter Milano în vara acestui an, pentru fundașul român nemaifiind aproape nicio șansă de a vedea o propunere de prelungire a contractului din partea lui Massimo Moratti, care dorește să reconstruiască din temelii echipa Interului, dezamăgitoare în acest sezon.

În aceste condiții, în cazul în care nu va mai continua la „restructurata” Inter Milano, Chivu ar putea ajunge aproape sigur la o altă formație care se va afla de asemenea în reconstrucție la vară. Conform presei italiene, fostul căpitan al naționalei României este pe lista lui Napoli, care are în plan trei nume importante pentru întărirea compartimentului defensiv.

Chivu este unul dintre ei, în timp ce ceilalți sunt Branislav Ivanovic (Chelsea) și colegul lui Torje de la Udinese, Mehdi Benatia. Deși antrenorul Mazzarri și-i dorește pe toți trei în echipă, Cristi Chivu are cele mai mari șanse de a ajunge la Napoli, ca jucător liber de contract, în cazul celorlalți doi prețurile fiind descurajatoare pentru o formație cu o forță financiară puțin peste medie la nivel european.

Publicat: 20 03. 2012, 19:21
Actualizat: 20 03. 2012, 19:22