Interesele echipei, pe primul plan! Stoian: „Nu știu dacă va fi anul meu, dar sper să fie anul lui Chievo”

Atacantul Adrian Stoian a declarat, într-un interviu pentru larena.it, că își dorește ca în noul sezon să evolueze cât mai bine și să-și ajute echipa, Chievo Verona, să câștige cât mai multe meciuri, astfel încât să reușească menținerea în Serie A.

„Atmosfera de la Chievo m-a ajutat mult să evoluez ca fotbalist. Acum aștept ocazia potrivită să mă remarc. Saltul de la Serie B la Serie A este extrem de important, se schimbă calitatea adversarilor, dar și cea a coechipierilor. Pe mine mă interesează evoluțiile mele și până acum sunt mulțumit de ce am făcut la Chievo. Nu știu dacă va fi anul meu. Mai este în lot și Paloschi, care e tânăr, mai sunt și alții. Eu sper să fie anul echipei Chievo. Vreau să fiu mai bun ca jucător și să fac tot ce este bun pentru echipa mea. Trebuie să încercăm să ne asigurăm rămânerea în Serie A, care este obiectivul nostru, iar pentru asta trebuie să muncim meci de meci”, a declarat Stoian.

El a mai spus că antrenorul i-a dat câteva sfaturi, i-a cerut să fie mai „rău” în joc, și în atac și în apărare: „Mi-a cerut să fiu mai hotărât și să am încredere în mine”.

Adrian Stoian crede că Juventus și Napoli par să fie favorite la titlu în noul sezon din Serie A, apreciind totodată ca va fi un campionat echilibrat.

El a mai spus că nu se gândește la câte goluri va marca sezonul viitor, ci vrea să joace cât mai mult. Întrebat dacă își dorește mai mult să dea o pasă frumoasă de gol sau un gol „urât”, Stoian a răspuns: „Mai bine ar fi ambele”.

Adrian Stoian speră să mai fie convocat la echipa națională: „Selecționerul decide. Evident că îmi face plăcere să joc pentru România, dar dacă nu sunt convocat nu se termină fotbalul. Înseamnă doar că e nevoie să muncesc mai mult pentru a fi convocat din nou”.

MEDIAFAX

Publicat: 31 07. 2013, 18:36
Actualizat: 31 07. 2013, 18:37