Întoarcerea Regelui: „Hagi** e așteptat joi la Instanbul! S-a înțeles cu Galatasaray!”
Tehnicianul Gheorghe Hagi ar putea semna, joi seară, un contract
cu gruparea Galatasaray, care a renunțat la colaborarea cu
olandezul Frank Rijkaard și l-a invitat la Istanbul pe fostul
internațional român, informează internetspor.com.
Potrivit sursei citate, conducerea clubului Galatasaray l-a
contactat telefonic pe Hagi și s-a înțeles cu acesta în privința
condițiilor generale ale unui contract. „Conducerea l-a
invitat pe fostul antrenor al echipei turce la Istanbul, în
calitate de director tehnic. Hagi, care a acceptat invitația cu
mare plăcere, a acționat pentru a veni la Istanbul, mâine la prânz.
Se așteaptă ca Hagi, care s-a înțeles aproape în toate privințele
cu Galatasaray și e posibil să se afle pe banca tehnică la derbiul
cu Fenerbahce, să semneze contractul mìne seară (n.r. – joi
seară)„, notează internetspor.com, citat de MEDIAFAX.
Conducerea clubului Galatasaray a reziliat, miercuri dimineață,
contractul tehnicianului Frank Rijkaard, de comun acord cu acesta.
După renunțarea la colaborarea cu Rijkaard, Galatasaray a negociat
cu fostul selecționer al Turciei, Fatih Terim, care însă a refuzat
oferta clubului turc.
Ședința de pregătire de miercuri seară a echipei din Istanbul a
fost condusă de Tugay Kerimoglu, antrenor al formației a doua a
clubului.
Pentru postul de antrenor principal al echipei din Istanbul a
fost vehiculat chiar de luni numele lui Gheorghe Hagi, iar miercuri
seară a apărut și varianta Christoph Daum.