„Investigațiile medicale nu sunt finalizate, se așteaptă rezultatul tuturor analizelor”. Starea actuală a lui Stoian, atacantul român din Serie A. Fotbalistul de la Crotone fusese internat de urgență duminică
Duminică noapte (30 aprilie), după ultimul meci jucat din Serie A, Crotone – AC Milan, atacantul român Adrian Stoian a ajuns de urgență la un spital din Crotone. Potrivit site-ului oficial al echipei din sudul Italiei, Stoian ar fi luat un virus sezonier, care i-a afectat activitatea sportivă atât în timpul săptămânii premergătoare partidei, cât și după meci.
„Crotone: Starea de sănătate a lui Stoian, comunicat oficial de la spital”
„Pentru a clarifica speculațiile referitoare la starea de sănătate a fotbalistului Adrian Stoian, internat la spitalul din Crotone, directorul spitalului, doctorul Angelo Carcea, a declarat că: „Stoian a fost internat (duminică, 30 aprilie 2017) la secția de neurologie într-o stare de inconștiență, având și febră. Acum, starea de sănătate a jucătorului nu este îngrijorătoare, iar refacerea lui Stoian este în condiții normale. Investigațiile medicale nu sunt finalizate, se așteaptă rezultatul tuturor analizelor pentru a oferi diagnosticul final”, a fost update-ul făcut de purtătorii de cuvânt al site-ului oficial al lui Crotone.
Adrian Stoian, de 8 ani în Italia, joacă la echipa din sudul peninsulei, Crotone, de doi ani și jumătate