Ionuț Radu pleacă de la Inter! La ce echipă din Serie A va ajunge portarul român, după gafa care a costat-o titlul pe formația din Milano
Ionuț Radu este foarte aproape să o părăsească pe Inter Milano, după ce în acest sezon portarul român a prins doar două meciuri.
După ce a dat pe lângă minge în meciul cu Bologna, Ionuț Radu și-a anunțat agenții că vrea să plece de la nerazzurri, mai ales că jurnaliștii italieni au anunțat că portarul a intrat în conflict cu mai mulți coechipieri.
Există echipe interesate de serviciile lui Ionuț Radu, totuși salariul acestuia poate fi o piedică în găsirea unei formații care să-l transfere definitiv.
Ionuț Radu pleacă de la Inter! La ce echipă din Serie A va ajunge portarul român
Un fapt care îi prevede viitorul lui Ionuț Radu departe de Inter este venirea lui Andre Onana. Camerunezul va veni în această vară, liber de contract de la campioana Olandei Ajax Amsterdam, iar șansele goalkeeper-ului român să mai evolueze pentru formația antrenată de Simone Inzaghi devin nule.
După ce Avellino și Torino s-au interesat de serviciile fostului internațional U21, pe fir a intrat și Cremonese, după cum spun jurnaliștii italieni de la Gazetta dello Sport.
Tot italienii aruncă bomba și susțin că o parte dintre colegii lui Ionuț Radu l-au învinovățit pentru pierderea titlului, iar aceasta ar fi determinat decizia goalkeeper-ului să plece din Milano.
„Deși unii colegi au încercat să-l încurajeze, alții l-au arătat cu degetul și l-au învinovățit pentru gafa de la Bologna, care a contribuit la ratarea titlului. Este un motiv decisiv pentru luarea deciziei de a pleca.
De Ionuț Radu, nefericitul portar român al lui Inter, care a greșit incredibil în meciul pierdut de nerazzurri cu Bologna, este interesată Cremonesse”, susține sursa citată.