Ionuț Radu, prima reacție din Italia, cea mai afectată țară de coronavirus: „Când toate vor reveni la locul lor, vom prețui orice lucru minor”

Ionut Radu, de la Romania U21, reactioneaza dupa inscrierea unui gol in timpul meciului de fotbal contra nationalei Croatiei U21 din etapa 1, grupa C a Campionatului European 2019, disputat pe San Marino Stadium, marti, 18 iunie 2019. LUCIAN DANCIU / MEDIAFAX FOTO

Portarul Ionuț Radu se află în Italia, una dintre cele mai afectate țări de pandemia de coronavirus. Goalkeeperul de la Parma a vorbit pentru prima dată despre problema care a lovit întreaga omenire printr-un Q&A realizat pe contul său de Instagram.

„Este o situație complicată la care, cu siguranță, nimeni nu se aștepta și pentru care ar trebui să fim dispuși să facem anumite ”sacrificii”. Totuși, ar trebui să fim capabili să vedem și partea ”bună” a lucrurilor.

Când toate vor reveni la locul lor, vom prețui orice lucru minor la un alt nivel, natura, relațiile interumane, mersul la restaurant, la fotbal cu băieții sau la shopping cu fetele…”, a scris Ionuț Radu pe contul său de Instagram

În același Q&A, Radu le-a dat un sfat celor care vor să reușească în fotbal: „Poți obține cele mai importante și satisfăcătoare rezultate dacă îți impui zi de zi aceste lucruri. Visează cu ochii deschiși! Muncește necontenit pentru a-ți vedea visul împlinit! Să nu-ți pierzi încrederea, determinarea și motivația indiferent de ce se întâmplă. Rămâi focusat pe obiective și amintește-ți de ce ai început”.

Situația COVID-19 la ora 12:50

Până la ora 12:50, ora redactării acestei știri, omenirea numără 486.600 de cazuri de coronavirus și 22.020 de decese din cauza noului virus. Italia e cea mai afectată țară din Europa, numărând nu mai puțin de 7.503 decese și 74.386 de cazuri. Și în Spania situația e îngrijorătoare. Ibericii au ajuns la 4.089 de morți și 56.188 de cazuri confirmate cu coronavirus.

România are 17 decese și 906 bolnavi de coronavirus. 86 de pacienți s-au vindecat.

Publicat: 26 03. 2020, 12:52