Ionuț Radu s-a scos singur din planurile lui Edi Iordănescu? Portarul român a încasat patru goluri în meciul Cremonese – Lazio!
Ionuț Radu, portarul român în vârstă de 25 de ani de la Cremonese, a încasat patru goluri în meciul cu Lazio, la scurt timp după ce a primit convocarea la echipa națională a României.
Întâlnirea dintre Cremonese și Lazio a avut loc duminică, în cadrul etapei a șaptea din Serie A și s-a încheiat cu victoria la scor a lazialilor, 4-0.
Portarul român a fost titularizat de către antrenorul Massimiliano Alvini, însă a încasat nu mai puțin de patru goluri.
Ionuț Radu s-a scos singur din planurile lui Edi Iordănescu? Portarul român a încasat patru goluri în meciul Cremonese – Lazio!
Scorul a fost deschis încă din minutul 7, de către Ciro Immobile, jucător care a reușit dubla în minutul 21.
În prelungirile primei reprize, sârbul Sergej Milinkovic-Savic a dus scorul la 3-0, în minutul 45+2.
În partea secundă a jocului, pe lista marcatorilor și-a trecut numele și Pedro, în minutul 79, din pasa lui Ciro Immobile.
Ionuț Radu a încasat, astfel, patru goluri, la o zi după ce selecționerul Edi Iordănescu a anunțat lista jucătorilor convocați pentru meciurile cu Finlanda și Bosnia și Herțegovina.
Celălalt român de la Cremonese, Vlad Chiricheș, fundașul central în vârstă de 32 de ani, a ieșit de pe teren în minutul 28, accidentat. Și el se află pe lista selecționerului pentru ultimele meciuri din grupele Ligii Națiunilor.
România întâlnește Finlanda, în deplasare, vineri, 23 septembrie, de la ora 21:45, respectiv Bosnia și Herțegovina, luni, 26 septembrie, de la ora 21:45, pe Stadionul Rapid din București.
Jucătorii convocați de către selecționerul Edi Iordănescu:
PORTARI: Ionuț Radu (Cremonese | Italia, 0/0), Horațiu Moldovan (FC Rapid 1923, 0/0), Ștefan Târnovanu (FCSB, 0/0);
FUNDAȘI: Andrei Rațiu (Huesca | Spania, 8/0), Cristian Manea (CFR Cluj, 18/2), Vlad Chiricheș (Cremonese | Italia, 75/0), Adrian Rus (Pisa | Italia, 14/0), Ionuț Nedelcearu (Palermo | Italia, 21/2), Andrei Burcă (CFR Cluj, 12/0), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 26/2), Mario Camora (CFR Cluj, 8/0);
MIJLOCAȘI: Deian Sorescu (Rakow | Polonia, 7/0), Dennis Man (Parma |Italia, 14/4), Andrei Cordea (FCSB, 2/0), Alexandru Cicâldău (Al-Ittihad Kalba | EAU, 25/3), Daniel Boloca (Frosinone | Italia, 0/0), Marius Marin (Pisa | Italia, 6/0), Nicolae Păun (Sepsi OSK, 1/0), Tudor Băluță (Farul Constanța, 7/0), Răzvan Marin (Empoli | Italia, 41/2), Nicolae Stanciu (Wuhan Three Towns | China, 54/11), Darius Olaru (FCSB, 6/0), Denis Drăguș (Standard Liege | Belgia, 2/0), Florinel Coman (FCSB, 5/0);
ATACANȚI: George Pușcaș (Genoa | Italia, 30/8), Denis Alibec (Farul Constanța, 25/2), Florin Tănase (Al-Jazira | EAU, 14/1).