Italienii insistă că Mutu va ajunge la campioana Italiei:** „Va fi declarat liber de contract, iar Milan îl așteaptă”
Deși are 32 de ani și un final de carieră măcinat de scandaluri,
Adrian Mutu ar putea fi obiectul unui nou transfer de senzație,
putând ajunge la AC Milan, după cum scrie Corriere dello Sport.
Dacă la început posibilitatea ca „Briliantul” să meargă la actuala
campioană a Italiei părea doar un zvon, situația tinde să se
schimbe odată cu apariția informației conform căreia șefii
Fiorentinei sunt dispuși să rezilieze de comun acord contractul cu
fotbalistul român.
Gruparea viola dorește să se dispenseze de Briliant și de mai mulți
alți fotbaliști aflați la final de carieră pentru a miza pe tineri,
în dorința de a crea o echipă puternică, de perspectivă, care să se
bată pentru obiective îndrăznețe în viitorul apropiat.
De Adrian Mutu s-au mai arătat interesate în ultima perioadă și
formațiile Cesena și Galatasaray, cu un plus pentru italieni, care
și-au exprimat public prin vocea președintelui Igor Campedelli
intenția de a-l transfera pe atacantul naționalei României.