Javier Ribalta, directorul sportiv al Parmei, a oferit detalii despre starea de sănătate a lui Valein Mihăilă, mijlocașul român în vârstă de 21 de ani, proaspăt revenit după accidentare.
Fotbalistul român transferat de la Universitatea Craiova a revenit cu un gol decisiv după accidentare, însă conducerea clubului informează că Valentin Mihăilă nu este încă în formă maximă.
Valentin Mihăilă a înscris un gol de trei puncte în minutul 90+7 al meciului dintre Parma și Benevento, scor 1-0, din etapa a doua din Serie B, după ce a fost introdus pe teren în minutul 77.
Javier Ribalta a explicat că Valentin Mihăilă mai are nevoie de timp pentru a reveni la cea mai bună condiție fizică a lui.
„Când începi pe un anumit drum, întotdeauna ai nevoie de timp, e mai dificil să construiești ceva decât să distrugi. Durează ceva timp să construiești un drum atât de lung, așa cum ne dorim noi și e normal să ai dificultăți la început.
Mulți jucători nu sunt încă în cea mai bună formă, printre cei care au avut probleme fizice, nu avem încă lotul complet: Osorio, Mihăilă și Inglese nu sunt în vârf de formă. E normal să dureze mai mult timp, astfel că nu văd lucrurile atât de alarmant”, a spus Javier Ribalta, potrivit Parma Live.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER