Căpinatul echipei Bursaspor, Omer Erdogan, a declarat că el și coechipierii săi ar fi câștigat, duminică, meciul din deplasare cu Antalyaspor, scor 2-2, dacă românul Giani Kiriță nu ar fi fost eliminat, în minutul 85, informează cotidianul Bursa Hakimiyet.
„Noi avem capacitatea de a întoarce un scor și am arătat acest lucru în repriza a doua. Dacă nu ar fi fost eliminat Kiriță, am fi învins cu scorul de 3-2 echipa Antalyaspor”, a spus Erdogan.
Potrivit samanyoluhaber.com, tehnicianul echipei Bursaspor, Ertugrul Saglam, a protestat după decizia arbitrului de a-l elimina pe Kiriță. După această reacție a antrenorului, un spectator care urmărea meciul de la masa presei a aruncat cu o sticlă de plastic spre Saglam, fără să îl nimerească. Bărbatul, care nu era jurnalist, a fost scos de pe stadion de forțele de ordine.
Fotbalistul Giani Kiriță a fost eliminat la meciul pe care echipa Bursaspor l-a terminat la egalitate, scor 2-2, în deplasare, cu formația Antalyaspor, în etapa a XI-a a campionatului Turciei. Kiriță, care a intrat pe teren la începutul reprizei a doua, a primit cartonașul roșu, în minutul 85, pentru un fault la Djiehoua.
Golurile formației din Bursa au fost marcate de Ali Tandogan ’51 și Ozan Ipek ’74. Pentru Antalyaspor au înscris Ugur ’23 și Kerem ’44.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER