„La Mulți Ani, Boss!” Ștefan Radu, super vedetă la Roma! Fanii lui Lazio îl vor șef în club și îl compară cu un câștigător de Liga Campionilor: „Să fii ca el!” | VIDEO
This browser does not support the video element.
Ștefan Radu este o super vedetă printre fanii lui Lazio, care speră ca românul să ajungă chiar vicepreședintele clubului din Roma.
În ziua în care împlinește 36 de ani, fundașul a primit numeroase felicitări, iar Lazio i-a dedicat o postare specială pe rețelele de socializare, la miezul nopții, iar apoi și un material video deosebit.
„Nu cred că sunt șanse ca eu să mai joc și în sezonul următor (n.red. – sezonul 2023 – 2024), am luat această decizie. Vreau să mă distrez în acest an și să câștig un trofeu alături de Lazio. La finalul sezonului mă voi gândi la viitor, acum nu știu ce voi face după retragere” a declarat recent apărătorul.
Ștefan Radu împlinește 36 de ani! Fanii lui Lazio îl vor vicepreședinte: „Să fii ca Zanetti!”
Ștefan Radu este foarte iubit la Roma, chiar dacă fundașul nu mai este un om de bază în acest sezon. Fanii sunt „topiți” după fostul dinamovist, iar unii dintre aceștia îl vor vicepreședinte.
Căpitanul lui Lazio este comparat cu legendarul Javier Zanetti, care ocupă funcția de vicepreședinte la Inter.
„La anul te vrem vicepreședinte, să ai un rol ca Javier Zanetti”, este mesajul unuia dintre fanii lui Lazio.
„La Mulți Ani marelui nostru Căpitan! Radu, unul dintre noi”, scrie un alt fan al jucătorului luat de Lazio de la Dinamo.
„La Mulți Ani, Radu! Ești legenda noastră”, este mesajul unui alt suporter înfocat al grupării din Roma.
„La Mulți Ani, boss! Te iubim!”, este un alt mesaj primit de fostul internațional român.
„Nu am mai vorbit cu el de când am plecat de la Roma…A, nu, am mai vorbit de două sau de trei ori. Dar atât timp cât am activat, aveam înainte de Crăciun o cină, ne vedeam toți jucători care eram acolo, pentru că erau și români la Centrul de Copii și Juniori, atât la Roma, cât și la Lazio. Ne vedeam cu toții și luam cina la un restaurant, era ca masa de Crăciun. Tatonări legate de națională? Nu, nu…El e idol acolo. E legendă, the boss, cum spun ei” a declarat Bogdan Lobonț, la ProSport Special.