Considerat multă vreme indestructibil și inepuizabil, Bănel Nicoliță a dat un prim rateu în timpul unui antrenament de la echipa națională, când a suferit o accidentare destul de urâtă la glezna stângă. Chiar și așa, reputația mijlocașului român nu a avut de suferit în ochii colegilor săi de la St. Etienne, care îl văd în continuare același zid de netrecut pe fostul fotbalist al Stelei.
Drept dovadă, coechipierul Laurent Battles l-a supranumit pe Bănel Nicoliță „Highlander-ul verde”, după celebrul personaj de film cunoscut în România ca „Nemuritorul”. Francezul și-a explicat alegerea: „Nu eu sunt Highlander, ci Bănel. El, chiar dacă ar avea un zid în față, ar fi în stare să-l spulbere”.
Francezii de la 10sport s-au amuzat de noua poreclă a lui Bănel: „Dacă ne uităm atent, putem regăsi în Bănel ceva din Christopher Lambert, personajul din Highlander. Mai puțin pe partenera acestuia, Sophie Marceau”.
În altă ordine de idei, Bănel Nicoliță nu traversează vremuri prea roz la St. Etienne din punct de vedere financiar. Deși aștepta ca în vară să i se propună o mărire salarială după evoluțiile bune din acest sezon, mijlocașul român va da, spre surprinderea lui, peste măsuri de austeritate. Astfel, el va fi nevoit să își plătească locul de parcare de la stadion, cafelele pe care le va bea în cantonament sau chiar și echipamentul, în cazul în care îl va rupe, îl va face cadou sau va face schimb cu un adversar la finalul meciului. 35.000 de euro lunar câștigă Nicoliță în acest moment la St. Etienne
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER