Ladislau Boloni a suferit o înfrângere surprinzătoare în Cupa Greciei, pe banca celor de la Panathinaikos! Fostul selecționer al României a pierdut duelul cu PAS Giannina, scor 1-2.
Ultimul rezultat, 2-1 cu Olympiakos, echipă virtual campioană, a fost cel mai important al tehnicianului român, care a încheiat în meciul din Cupa Greciei o serie impresionantă, cu nouă meciuri la rând fără vreun eșec.
Adus la cârma verzilor după ce a fost demis în Belgia, de Gent, Boloni a preluat o echipă în derivă și a reinventat-o din mers, iar eșecul cu PAS Giannina a fost primul pentru antrenorul român, în 2021.
În partida din sferturile Cupei Greciei, Panathinaikos a deschis scorul chiar în minutul 2, prin italianul Federico Macheda, fostul jucător al lui Manchester United, ajuns acum la 29 de ani. Pentru gazde au punctat Georgios Pamlidis (minutul 21) şi Giannis Kargas (minutul 67).
Returul va avea loc pe 2 martie, iar Panathinaikos are încă șanse importante să ajungă în semifinalele Cupei Greciei.
Înainte să semneze cu Ladislau Boloni, șefii lui Panathinaikos l-au contactat pe Mircea Lucescu. Fostul antrenor al lui Șahtior a revenit în Ucraina, iar joi a remizat cu Brugge, scor 1-1, în prima manșă a 16-imilor Europa League.
Contractul este pentru un an și jumătate. Nu ne-am putut înțelege într-o singura zi, deoarece situația nu a permis întâlniri personale. Obiectivul nostru ar fi ca Panathinaikos să revină acolo unde istoria o obligă. Dacă eu pot să ajut aș fi bucuros și mândru. Este o muncă foarte largă și foarte dificilă, deoarece echipa trebuie să progreseze, să se schimbe – Ladislau Boloni, după ce a semnat cu Panathinaikos
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER