Ladislau Boloni, sub presiune după încă un meci de coșmar! Panathinaikos s-a făcut de râs și a părăsit Cupa Greciei
Ladislau Boloni trece prin momente grele în Turcia! Fără vreo șansă în lupta pentru titlu, Panathinaikos a ratat un obiectiv important: câștigarea Cupei Greciei.
Echipa antrenată de Boloni era favorită certă în dubla cu Giannina, însă Panathinaikos a pierdut ambele manșe cu același scor: 1-2.
Astfel, fostul selecționer al României a ajuns la patru meciuri la rând fără victorie pe banca celor de la Panathinaikos. Ladislau Boloni (67 de ani) a fost instalat, în toamna anului trecut, pe banca grecilor de la Panathinaikos. Acesta are contract, până în 2022, cu formația elenă.
Ladislau Boloni, eliminat din Cupa Greciei după două eșecuri
După 1-2 în deplasare, Panathinaikos era favorită în returul cu Giannina, doar că modesta echipă din Grecia a dat iar lovitura și a câștigat cu același scor.
Oaspeții au început tare și au avut 2-0 după doar 9 minute. Practic, Panathinaikos a pierdut calificarea încă din start, iar golul marcat de Poungouras, în minutul 75, n-a mai contat.
În campionat, Panathinaikos o va întâlni iar pe Giannina, echipă care va juca în play-out-ul din Grecia.
Aflată pe locul 5, trupa antrenată de Ladislau Boloni speră să prindă podiumul la final.
Cu o singură înfrângere în 24 de etape, Olympiacos domină clar campionatul Greciei, având nu mai puțin de 14 puncte avans peste revelația Aris.
Contractul este pentru un an şi jumătate. Nu ne-am putut înţelege într-o singura zi, deoarece situaţia nu a permis întâlniri personale. Obiectivul nostru ar fi ca Panathinaikos să revină acolo unde istoria o obligă. Dacă eu pot să ajut aş fi bucuros şi mândru. Este o muncă foarte largă şi foarte dificilă, deoarece echipa trebuie să progreseze, să se schimbe”. Ladislau Boloni, după ce a semnat cu Panathinaikos.