Laurențiu Reghecampf a reacționat, după egalul pe care formația sa l-a reușit în ultima etapă.
Neftchi Baku a terminat la egalitate partida contra celor de Gabala, scor 0-0, din runda cu numărul 22 din campionatul Azerbaidjanului.
După această remiză, formația antrenată de românul în vârstă de 47 de ani a rămas pe poziția a treia a campionatului, fiind la 12 puncte de liderul Qarabag.
La finalul celor 90 de minute, Laurențiu Reghecampf a fost prezent la conferința de presă, acolo unde a avut un dialog aprins cu un jurnalist pe tema fotbaliștilor români.
Jurnalist: „Alți antrenori din România au adus jucători români buni la echipele lor, însă de când ai venit aici nu am văzut niciunul. Care e motivul?”
Reghecampf: „Eu nu sunt aici să aduc jucători, ci să antrenez echipa. Avem o echipă de scouting, avem oameni care lucrează în această direcție. Dacă mi se prezintă un jucător român și este bun, de ce nu?”
Jurnalist: „Nu ai dreptul să alegi jucătorii?”
Reghecampf: „Nu, nu, nu! Nu m-ai înțeles. Eu aleg jucătorii împreună cu echipa de scouting”
Jurnalist: „Și atunci de ce nu ați adus niciun român?”
Reghecampf: „Pentru că nu avem niciun fotbalist român disponibil”
Mai mult, Laurențiu Reghecampf a criticat și arbitrajul de la partida contra celor de la Gabala.
Românul a dezvăluit că centralul partidei l-a ignorat, atunci când s-a dus la el pentru a discuta.
„Nu vorbesc niciodată de arbitraj, dar cel mai negativ aspect al meciului a fost chiar arbitrajul. Am încercat să am un dialog cu arbitrul după meci.
Nu a vrut să vorbească cu mine. Poate nu am eu nivelul necesar pentru o discuție cu el.
Mi-a spus că e important să jucăm fotbal. I-am zis că trebuie mai întâi să ne lase să jucăm fotbal. A fluierat din minut în minut, a făcut multe greșeli”, a spus Reghecampf, conform presei azere.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER