Laurențiu Reghecampf rămâne tare pe poziții în privința relației pe care o are cu conducerea lui Al Wasl. Deși nu a mai câștigat de șase meciuri, antrenorul nu are de gând să plece fără a primi despăgubiri.
Ex – antrenorul FCSB nu se gândește să renunțe fără luptă la postul pe care-l ocupă la Al Wasl. Reghecampf cere aproximativ 1.7 milioane de euro, dacă șeicii îi vor desface contractul, conform Ziare.com.
Pretențiile lui Reghecampf nu au fost acceptate pentru moment, întrucât clubul are câteva dificultăți financiare, iar șeicii nici nu dorit să audă. Sursa citată mai susține că o decizie asupra postului românului va fi luată spre finalul săptămânii.
Dacă Reghecampf va fi îndepărtat de la Al Wasl, ar putea reveni în viitor la FCSB. Reghecampf este unul dintre favoriții lui Becali, iar soția antrenorului anunța în urmă cu câteva luni. „Se va întoarce, va colabora cu Gigi toată viaţa. Dacă, să spunem, Laur ar întrerupe colaborarea în Emirate, ar putea veni. Acum are doi ani de contract, dar vorbind de FCSB şi Becali, e numărul 1 lângă patron. E ca o relaţie între fiu şi tată”, declara aceasta.
Și fostul jucător al roș-albaștrilor Basarab Panduru afirma la Telekom Sport: „Dacă Becali reuşeşte cumva să-l aducă înapoi… Păi, Reghecampf e antrenor! Nu e papiţoi! Ăla e antrenor! Ăla a venit atunci, acum 5-6 ani şi a zis: Am venit, câştig campionatul la 10 puncte. Cred că aşa l-a şi câştigat. Deci, dacă vine el, jucătorii ăştia tineri vor fi puşi la muncă şi atunci ei vor fi mai buni. Da, Reghecampf, sunt de acord dacă vine înapoi, pentru că el este antrenor!”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER