Bogdan Lobonț a debutat, ieri, pentru AS Roma, în partida pe care formația lui Claudio Ranieri a câștigat-o pe teren propriu, contra lui Napoli, scor 2-1.
Fostul portar dinamovist, intrat în locul lui Julio Sergio Bertagnoli, accidentat în minutul 21, a luat gol la primul șut pe poartă. Lobby regretă golul primit și consideră că ar fi trebuit să trateze altfel faza respectivă.
„Trebuie să recunosc că am avut emoții. Nu mai apărasem într-un meci oficial de aproape șase luni. Îmi pare rău pentru golul primit, puteam face mai mult la faza respectivă. Le mulțumesc tuturor că au fost alături de mine. Pentru un jucător contează foarte mult susținerea fanilor în momentele dificile. Cu trecerea timpului am prins încredere și am avut intervenții sigure. Mă bucur că am câștigat, aveam nevoie de această victorie„, a spus Lobonț pe site-ul său oficial.
Antrenorul formației AS Roma, Claudio Ranieri, a declarat, duminică seară, că este mulțumit de evoluția portarului Bogdan Lobonț, debutant la formația italiană, despre care a spus că nu era încălzit atunci când a primit golul în meciul cu Napoli, la patru minute după ce a intrat în poartă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER