Ladislau Boloni și echipa sa, Antwerp, au fost protagoniștii unui meci superb în etapa a treia a campionatului Belgiei, contra lui Genk, pierzând cu 5-3 în fața fostei adversare a Astrei în Europa League.
Cu o victorie (1-0 cu Gent) și un egal (0-0 cu Anderlecht) în primele două etape ale campionatului, Antwerp a început cum nu se poate mai prost meciul cu Genk, iar tabela arăta 0-3 încă din minutul 21, după golurile lui Samata (8), Trossard (16) și Schrijvers (21). În minutul 24, Dequevy a redus diferența, dar Samata a făcut dubla (41) și lucrurile începeau să scape de sub control. După pauză, fundașul Arslanagic a înscris în propria poartă și Boloni se îndrepta spre una dintre cele mai mari umilințe ale carierei de antrenor.
Pe final, însă, Genk a redus motoarele și Antwerp a reușit să scape de rușine. Mai întâi Owusu a marcat pentru 2-5 (81), apoi Arslanagic și-a luat revanșa pentru autogol și a făcut 3-5. În ultimele minute, echipa lui Boloni a sperat la o revenire fabuloasă, dar Jaadi și Hairemans au ratat ocazii foarte bune.
La capătul a trei etape în care a întâlnit trei echipe foarte bune ale Belgiei, Anderlecht, Gent și Genk, Antwerp are patru puncte și ocupă locul al zecelea.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER