Lovin stă 6 luni! **Mijlocașul a suferit o ruptură de ligamente!

UPDATE 17:50
Verdictul medicilor germani a căzut ca un trăznet pentru fostul
mijlocaș stelist. Lovin a suferit o ruptură a ligamentelor
încrucișate la genunchiul stâng. După primele estimări închizătorul
va sta departe de gazon pentru o perioadă de șase luni, anunță
ediția on-line a Bild.

Florin Lovin a bifat ca titular al cincilea meci consecutiv în
2.Bundesliga în tot atâtea partide, însă cu ghinion de această
dată.

Ex-stelistul a fost faultat dur de Mokhtari chiar în minutul 6, în
zona genunchiului, fiind înlocuit cu Beda. Totuși, echipa sa, TSV
Munchen 1860, s-a impus cu scorul de 3-1 în fața celor de la
Greuther Furth. Golurile au fost marcate de Holebas (’51), Lauth
(’74) și Ludwig (’90), respectiv Haas (’89). După acest meci
Munchen 1860 ocupă locul 8, acumulând 7 puncte în 5 etape.

sursa foto: site-ul oficial al clubului TSV Munchen
1860

Publicat: 12 09. 2009, 16:24
Actualizat: 12 09. 2009, 18:08