Zvonurile care îl dau pe Mircea Lucescu drept noul antrenor al lui Galatasaray s-au înmulțit în ultima vreme, însă antrenorul român spune că este încă tehnicianul lui Șahtior Donețk.
Mircea Sandu a declarat marți că Mircea Lucescu o va prelua din vară pe Galatasaray Istanbul, susținând că tehnicianul român are nevoie de o nouă provocare. Zvonurile deja existente în presa din Turcia au fost alimentate și mai mult, după ce Lucescu a fost surprins de fotoreporterii de la „Sabah” aterizând pe aeroportul din Istanbul la sfârșitul săptămânii trecut. Într-un interviu acordat pentru cotidianul „Bugun”, Lucescu a ținut să infirme aceste zvonuri, susținând că este încă antrenorul lui Șahtior Donețk.
18 trofee a câștigat Lucescu la Șahtior (7 titluri, 5 Cupe ale Ucrainei, 5 Supercupe ale Ucrainei și o Cupă UEFA)
„Nu există probleme în Ucraina, suntem lideri, noi ne antrenăm ok. Dacă vom câștiga următoarele trei meciuri, vom fi campioni. Pentru noi, totul este în regulă”, a declarat Lucescu pentru sursa citată. Chestionat cu privire la preluarea echipei Galatasaray, în cazul în care Roberto Mancini va fi demis, Lucescu a oferit declarații evazive: „Da, sunt în Turcia, la Istanbul, însă mă relaxez pentru câteva zile. Normal că am urmărit campionatul turc, dar nu am vorbit cu nimeni despre Galatasaray. Momentan, antrenez la Șahtior și mă gândesc doar la finalul sezonului. Să vedem însă ce se va întâmpla după. Pot spune doar că iubesc Turcia și iubesc fotbalul turc”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER