Antrenorul lui Șahtior a fost implicat fără voia lui într-un scandal monstru săptămâna trecută. Aparent, Șahtior a fost acuzată de un jurnalist, la conferința de presă de după meciul cu Volin Luțk (minerii s-au impus cu 4-3, după două penalty-uri), că a câștigat cu ajutorul arbitrilor, iar lucrurile au degenerat, Il Luce fiind înjurat și huiduit copios de cei prezenți în sală.
Tehnicianul român nuanțează întâmplarea, dezvăluind că cei prezenți în sala de conferințe au fost de fapt suporteri și îndeamnă la calm. Regretul însă rămâne, antrenorul neînțelegând cum, după ce a dus o echipă ucraineană pe cele mai înalte culmi în Europa, este primit astfel.
„Nu s-a întâmplat nimic deosebit. A fost vorba doar de lipsă de civilizatie și de respect. Nici nu cred că respectivii erau ziariști, probabil erau suporteri. Uneori, când jucăm în deplasare, fanii sau ultrașii își fac apariția la conferințele de presă pentru a-și exprima nemulțumirile. Nu cred că așa trebuie întâmpinat un oaspete. El ar trebui primit cu aplauze, nu cu huiduieli„, a reacționat Lucescu, conform ziare.com
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER