Cuplul de fundași centrali Lucio – Chivu, folosit în ultimul test din SUA, 2-0 cu Milan, l-a satisfăcut pe antrenorul Interului, Jose Mourinho. Deși în primele meciuri de verificare Mourinho l-a folosit pe Chivu pe banda stângă a apărării, în ultimul meci portughezul l-a trimis pe român în centru, alături de Lucio. Mourinho a fost foarte satisfăcut de soliditatea cuplului. „Lucio s-a integrat bine, alături de Chivu a făcut un meci bun, cei doi înțelegându-se de multe ori perfect. Ar putea fi o soluție potrivită pentru viitor”, a spus The Special One. Sigur, a fost doar un amical, meciurile oficiale vor debuta odată cu Supercupa Italiei, ce se va juca în China, la Beijing, abia atunci putându-se trage concluzii pertinente. Însă, din perspectiva echipei naționale, unde Răzvan Lucescu l-a folosit deja în Lituania, la debutul său ca selecționer, pe post de fundaș central, vestea este una foarte bună. „Mă bucur foarte mult că Mourinho a ajuns la concluzia că lui Chivu i se potrivește cel mai bine acest rol, mai ales că și eu o să-l folosesc tot pe acest post la echipa națională”, a spus selecționerul României, Răzvan Lucescu.
4 roluri a interpretat Chivu din 2007, de când a venit la Inter: fundaș central, fundaș stânga, închizător și mijlocaș stânga
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER